Prelungirea Ghencea 318–320, București0760 188 841
Oftamed Expert
OFTAMED EXPERT
DIN GRIJĂ PENTRU OCHII TAI

Blefarita. Cauze, simptome și tratament eficient

Blefarita. Importanța igienei în tratamentul ochilor iritați

Află tot ce trebuie să știi despre blefarită: cauze, simptome și tratament eficient recomandat de specialiștii Doctor Bun Oftamed Expert şi tratează inflamația pleoapelor corect! Blefarita este o inflamație a marginilor pleoapelor, asociată frecvent cu simptome precum roșeață, ochi iritați și senzație de disconfort. Afecțiunea poate fi cauzată de infecții bacteriene, acarieni Demodex sau alte condiții medicale. Un tratament eficient al blefaritei presupune igiena zilnică și corectă a pleoapelor, care contribuie la reducerea inflamației și prevenirea recidivelor. Curățarea regulată a ochilor este esențială pentru ameliorarea simptomelor și menținerea sănătății oculare pe termen lung.

Ce este blefarita?

După cum s-a precizat anterior, blefarita fiind afecțiune oftalmologică frecventă, caracterizată prin inflamația marginilor pleoapelor, poate apărea la orice vârstă și este adesea recurentă, necesitând un tratament corect și constant.

La Doctor Bun Oftamed Expert, întâlnim frecvent pacienți care se confruntă cu simptome persistente de blefarită și au nevoie de un diagnostic precis și un plan de tratament personalizat.

Diferite forme de blefarită

(A) blefarită seboreică, (B) blefarită stafilococică, (C) disfuncția glandei meibomiane.

Cauzele blefaritei

Cauzele blefaritei pot fi multiple, iar printre cele mai comune fiind infecțiile bacteriene (de obicei Staphylococcus aureus), disfuncția glandelor Meibomius (responsabile cu secreția lipidică din filmul lacrimal), alergiile (la machiaj, produse cosmetice sau praf), rozaceea oculară, seboreea scalpului și feței, purtarea incorectă a lentilelor de contact, acarieni DEMODEX ş.a.

Demodex folliculorum este un mic acarian care trăiește pe fața noastră, mai ales în zona genelor și a foliculilor de păr. Împreună cu o specie apropiată, Demodex brevis, face parte din familia de acarieni care trăiesc pe pielea oamenilor. Deși poate suna ciudat, acești mici „locatari” sunt foarte comuni și majoritatea oamenilor îi au fără să-și dea seama. Demodex folliculorum este, de fapt, cel mai răspândit parazit extern al pielii umane.

Simptomele blefaritei

Simptomele pot varia de la ușoare la severe și pot afecta calitatea vieții pacientului. Se pot manifesta simptome ca roșeață și umflare a pleoapelor, mâncărime sau senzație de arsură la nivelul ochilor, formarea de cruste la baza genelor, mai ales dimineața, senzație de corp străin în ochi, fotofobie (sensibilitate la lumină), lăcrimare excesivă sau ochi uscați şi căderea genelor în cazurile avansate

Diagnostic și investigații

La Doctor Bun Oftamed Expert, evaluarea blefaritei se face printr-un consult oftalmologic complet, ce poate include examinare biomicroscopică, testul filmului lacrimal (Schirmer), examinarea glandelor Meibomius, excluderea altor afecțiuni oculare.

Este important ca diagnosticarea să fie făcută de un specialist, întrucât simptomele blefaritei se pot confunda cu cele ale altor boli oculare, cum ar fi conjunctivita sau sindromul de ochi uscat.

Tratamentul şi prevenţia blefaritei

Tratamentul blefaritei depinde de cauza specifică și de severitatea afecțiunii.

Planul terapeutic poate include:

  1. Igiena pleoapelor

Curățarea zilnică a marginii pleoapelor cu șervețele oftalmice sterile sau soluții speciale recomandate de medic.

  1. Comprese calde Aplicarea compreselor calde pentru a fluidiza secrețiile glandelor Meibomius și a reduce inflamația.

  2. Antibiotice topice sau orale În cazurile în care infecția bacteriană este confirmată, medicul poate prescrie unguente sau picături antibiotice, iar în cazuri severe – tratament oral.

  3. Lacrimi artificiale Pentru ameliorarea disconfortului cauzat de ochii uscați.

  4. Tratamente complementare În unele cazuri, sunt recomandate suplimente cu acizi grași omega-3 sau tratamente laser pentru igienizarea glandelor Meibomius.

Prevenția blefaritei impune igienă oculară zilnică, mai ales pentru purtătorii de lentile de contact, evitarea produselor cosmetice iritante, controlul afecțiunilor dermatologice asociate (ex. rozacee, dermatită seboreică), vizite regulate la oftalmolog pentru monitorizare.

Procedura de curăţare a pleoapelor

(A) masaj al pleoapelor pentru a exprima secrețiile meibomiene ceroase și (B) curățarea marginii pleoapelor.

Parazit demodex

Când să mergi la oftalmolog?

Dacă ai simptome persistente precum roșeață, usturime, mâncărime sau secreții oculare, este momentul să consulți un medic oftalmolog.

Prin urmare, recomandăm să programezi un control oftalmologic. Cu cât blefarita este tratată mai devreme, cu atât riscul de complicații scade.

Doctor Bun Oftamed Expert – Îngrijirea ochilor tăi începe cu un consult oftalmologic de calitate!

Atenție! Acest articol este informativ şi nu înlocuieşte un consult medical specializat.

Scrie-ne pe WhatsApp
Mărime text
Temă